Cine suntem noi: Asociaţia Pentru Protecţia
Necuvantătoarelor Amicii Noştri Turda ?
Asociaţia Pentru Protecţia Necuvantătoarelor Amicii Noştri Turda s-a înfinţat cu un număr de 25 de membri
fondatori în anul 2006. Asociaţia a depus numerose cereri la Primăria şi
Consiliul Local Turda pentru a obţine un teren spre amenajarea unui adăpost
pentru cainii comunitari din localitate. Aceste cereri nu au avut un rezultat
pozitiv, astfel din anul 2009 în parteneriat cu Asociaţia Trei Fraţi Pătaţi
înfiinţată în anul 2008, care a obţinut în prealabil de la familia Raţiu un
teren pentru adăpostirea cainilor străzii la Fosta Fabrică de Bere,
proprietatea familiei, şi-a început activitatea de adăpostire şi ocrotire a
cainilor comunitari din oraş şi din zonă.
Această activitate
a luat amploarea unui adăpost cu 250 de caini comunitari, datorat
nesterilizării cainilor din gospădriile cetăţenilor, abandonului în masă a puilor
nedoriţi, a animalelor lăsate libere pe străzi, călcate de maşini, răniţi fiind
ajungand tot în grija celor două asociaţii. Activitatea asociaţiilor constă nu
numai în îngrijirea zilnică, hrănirea şi curăţarea cuştilor animalelor, dar şi
în sterilizarea, vaccinarea, deparazitarea, tratarea animalelor bolnave, darea
lor spre adopţie. Astfel în decursul funcţionării adăpostului s-au sterilizat
şi dat spre adopţie sute de animale în ţară şi în străinătate. Toate acestea fără
susţinere din bani publici, doar din donaţiile persoanelor fizice şi a altor
fundaţii de specialitate în special din străinătate, care consideră că demnitatea
umană constă în primul rand în modul în care te relaţionezi fiinţelor
dependente de tine, Omul.
În martie 2013 am fost evacuaţi de către proprietarii
fostei Fabrici de Bere în regim de urgenţă. În decursul a 10 zile a trebuit să
mutăm cei 200 de căini care se aflau în momentul mutării în grija asociaţiilor.
Cu foarte mari greutăţi am reuşit să găsim o fosta fermă din comuna Viişoara,
proprietate privată, unde chiria lunară este de 200 de Euro, ceea ce înseamnă o
povară extrem de mare pentru cele două organizaţii în situaţia în care cele 200
de animale manancă 80 de kg de hrană uscată pe zi. Mutarea în regim de urgenţă
a fost o traumă psihică şi fizică atat pentru animale, dar şi pentru noi , membrii asociaţiilor.
Actualmente pe langă greutăţile zilnice de a hrăni
şi îngriji cele 200 de suflete, suntem puşi în situaţia de a ne confrunta şi cu
atacul autorităţilor locale, chiar dacă adăpostul se află la circa 1000 de m de
locuinţele cetăţenilor. Am fost amendaţi cu 6000 lei de către Direcţia Sanitar
Verinară Cluj pentru că nu deţinem autorizaţie, ceea ce la condiţiile cerute
este absolut imposibil pentru organizaţiile non-profit, fără susţinere din bani
publici, iar Legea 155/ 2001 nici măcar nu prevede autorizarea în cazul
adăposturilor susţinute de către organizaţii ne guvernamentale. Din fericire am
intentat proces şi justiţia romană de această dată şi-a spus cuvantul, amenzile
fiind anulate.
Nu înţelegem şi ne exprimăm indignarea profundă de
ce noi, cei care facem această activitate dedicand-ne timpul liber, proprii
noştri bani, munca fizică, sănătatea, de ce suntem hărţuiţi de către
autorităţi! Dorim doar să trăim într-o lume mai demnă, într-o Romanie, de care
să nu-ţi fie ruşine, într-o lume în care omul şi animalul poate trăi în armonie,
fără durere şi suferinţă inutilă.
Această activitatea a fost şi poate fi susţinută
doar de către Dumneavoastră, cei care la fel ca şi noi credeţi că merităm
această lume mai demnă, atat noi cat şi animalele care trăiesc în jurul nostru.
Vă mulţumesc!
Membru fondator Amcii Noştri: Rus Fodor Dóra
Campia-Turzii, 12. 01 2014.
Dora,
RăspundețiȘtergereAm trimis un mesaj aici acum putin timp, dar a inghetat internetul si nu stiu daca mesajul a plecat.
Am trimis acum doua zile - si retrimis azi_ un email catre tine, vorbind in numele unui grup din SUA. este foarte important sa primesc raspouns, nu numai pentru punctul adresat in e-mail, dar si ca posibile cooperari in viitor!
Te rog mult verifica, poate a intrat mesajul in spam. Cred ca postarea de aici va aparea public asa ca nu vreau sa scriu aici adresa de email de la care vine, dar contine numele meu de familie. Poti sa imi trimiti mesaj pe FB catre Camelia Wierzba, in cazul in care nu gasesti mesajul.
Te rog mult anunta-ma ceva!
Iti multumesc si astept sa vorbim!
Cu drag - si admiratie pentru tot ce faceti,
Camelia Wierzba
SUA